pagina clientului

    Fundaţia Principesa Margareta a României

    Apărută în anul 1990, Fundaţia Principesa Margareta a României este O.N.G.-ul creat pentru dezvoltarea societăţii civile în România şi pentru dezvoltarea potenţialului uman. Fundaţia a fost fondată de Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României, cu sprijinul Regelui Mihai, şi este prezentă activ în şase ţări. Cu proiecte precum Fondul special pentru copii sau pentru bătrâni şi Centrul Comunitar Generaţii, fundaţia caută tinere talente şi le ajută să se dezvolte sau persoane cu situaţii materiale dificile cărora le aduce o speranţă. Aproximativ 100 de voluntari se implică activ în proiectele din România ale organizaţiei.

    Am aflat de la Fundaţia Principesa Margareta a României secretul solidarităţii, când am serbat împreună Ziua Mondială a Solidarităţii între Generaţii. Copii şi bunici, tineri şi bătrâni, cu toţii au alergat la Crosul Generaţiilor, un eveniment la care energia şi experienţa au arătat că pot face cursă bună împreună. pastel s-a ocupat de managementul de eveniment şi de realizarea materialelor de comunicare. De data aceasta, am alergat nu pentru a ieşi primii în cursă, ci pentru a alerga împreună.

    Servicii realizate pentru acest client: O experienţă completă, PR, Evenimente

    câteva din proiecte

    Crosul Generaţiilor
    contact

    Str. Sabiutei, nr. 11, sector 6, Bucuresti, Romania

    office@pastel.com.ro

    www.pastelblog.ro

    www.marketingexperiential.ro

    facebook: pastel

    slideshare: pastel
    serviciile noastre

    Portofoliul nostru de servicii este construit în aşa fel încât să putem oferi campanii integrate. Astfel, putem crea experiențe de brand complete, dar, de asemenea, putem oferi şi servicii punctuale, precum: design, event management, marketing sportiv, campanii in-store, PR, campanii de responsabilitate socială corporate și online.

    Vă invităm la un tur al portofoliului nostru pentru a putea vedea câteva din materialele semnate pastel. Dacă vreţi să ne cunoaștem mai bine, nu ezitați să ne invitati la o cafea și-o poveste. Numai gândul că vom întâlni oameni și branduri noi și interesante, ne face să simțim fluturași în stomac.